Autodisciplina!

Priorități și autodisciplină! Sună bine, promițător însă frustrant atunci când realizezi că nu le stăpânești. Asta, în cazul în care nu faci parte din categoria care la capitolul acesta stă bine. Pe principiul nimic nu e imposibil și ține doar de mine sa fac din imposibil posibil, am început să pun extraordinar de mult accent pe autodisciplină! Dacă as fi fost o persoană disciplinată, nu aș fi scris despre asta cu siguranța iar dacă aș fi făcut-o…dar nu aș fi făcut-o. Așa că, să vă povestesc puțin cât durează etapa astă a motivării, cam cum cred eu ca se poate face față și cam care sunt recompensele.

Cât durează? Habar nu am, cert e că durează de ceva timp și nu e atât de ușor pe cât aș fi crezut! Să treci de la o viața activa pe care eu am avut-o mult timp, atât de mult timp încât mi se pare ca am fost obișnuită așa dintotdeauna, la o viața echilibrată și liniștită în care în fiecare dimineață te trezești cu aceeași dorință nebună de a răzbi și de a lupta pentru a-ți atinge scopul scontat, nu e chiar o schimbare pe care o faci în fiecare zi!  Ce-i drept, viata e frumoasă dar nu și ușoară. Așadar, prima săptămână de acomodare: teribil, groaznic, terifiant! Am ajuns la concluzia că aveam nevoie de schimbarea asta însă trebuia să o fac mai plăcuta! Am început sa alternez activitatea principala, învățatul, cu diverse alte activități ce îmi fac plăcere: fac sport, bai relaxante, masaj și gătesc. Ușor, ușor, totul prindea o altă culoarea! Așadar, am început sa privesc totul mult mai încântată decât o făceam la început! Mi-am făcut un program organizat, greu spre deloc mă las distrasă, mi-am pus singura condiții pe care în semn de respect pentru mine nu le voi încălca!

Sunt sigură că sunt de abia la început de drum, știu exact unde mă localizez pe scara succesului. Mai am multe trepte de urcat, însă important e că am pus piciorul pe prima treaptă. Nu aș fi avut nicio șansă sa ajung la ultima dacă nu aș fi pășit pe prima.

Însă, cel mai important, e să îți dai seama de ce ai nevoie, de ce te face fericită și ce merită să devină o prioritate. Țintesc sus, nu neg, sunt sigură de ceea ce vreau, mi-am dat seama care sunt mijloacele pentru a ajunge acolo iar acum nu fac decât să lucrez, cu drag pentru prioritatea din viața mea: dreptul!

Așa că, rutina nu e decât o poveste! Dacă îți dai silința să ajungi acolo unde ți-ai propus, nu îți va rămâne timp să te gândești la nereușită!

Cu drag,

R.

P.S. Despre recompense va urma…

Primul tren…

Primul tren spre maturizare…se pare ca a oprit in statia potrivita si ca am facut un lucru tare bun cand mi-am luat si eu bilet!

Intr-o zi cu ploaie mocaneasca de incertitudini, de regrete si de „nu stiu ce e de facut”, am decis sa merg in gara oportunitatilor, m-am dus linistita la casa de bilete si am asteptat cuminte la rand. Era multa galagie si aglomeratie insa prietenul meu imaginar m-a sfatuit sa nu imi pierd cumpatul si sa imi pun gandurile in cutia universului in care eu ma simt linistita, continuand sa astept la rand… Am ascultat de el, am tacut si am zambit frumos, uitandu-ma pe geam la ploaia de sanse, mirosul ploii ma indemna sa ies si sa ma urc in tren fara bilet….am intors capul si m-am ambitionat in gand sa raman acolo…

A trecut timpul pe langa mine si  au trecut si oameni, au plecat prieteni, au venit  altii, am continuat sa admir ploaia si sa imi doresc sa ies din gara si sa alerg pe langa tren in ploaie, sa imi arunc geaca si sa raman in tricou si sa il prind din mers…Daca as fi facut-o, probabil m-as fi oprit la un moment dat intrebandu-ma daca picaturile de pe fata sunt picaturi de ploaie sau lacrimi de ciuda pentru ca as fi realizat ca nu as fi avut sanse sa il prind…

Am simtit o bataie pe umar, persoana din spatele meu ma atentiona ca am ajuns la casa, m-am indreptat usor, usor spre doamna de la casa ce era deja plictisita de munca de birou pe care o presta, ea nu avea sansa de a sta la un astfel de rand…Am intampinat-o cu un zambet cu iz de pareri de rau…si mi-am facut curaj sa cer cel mai scump bilet!

„Un bilet la clasa I, cu aer conditionat in compartiment si cu oameni cu caracter ce au buzunare pline cu mult respect de sine si pentru cei din jur'”

Doamna a avut tendinta de a adresa o intrebare insa i-am spus fara sa stau pe ganduri:

„Cu bagaj burdusit de dorinta de munca si de progres vin eu, nu mai este loc si pentru alte bagaje!”

A zambit, mi-a facut cu ochiul si mi-a dat biletul! Cand am pus mana pe el, am avut tendita oricarei persoane de a ramane muta de uimire insa dupa primele secunde mi-am zis sincer:  „…Pentru ca merit!”

M-am indreptat spre iesire si pe peron am intalnit vechi prieteni cu care am stat la o tigara, schimband cateva vorbe. Dupa ce mi-am savurat tigara, m-am urcat in tren, am fost surprinsa sa realizez ca sunt multi cei care au bilet insa care nu il apreciaza la adevarat valoare, sunt altii care au bilet luat prin mici tertipuri si ghici ce?! Cu siguranta o parte din ei, sunt prieteni si cu tine…Mi-am vazut de drum spre compartiment, lumea era destul de politicoasa asa ca nu a fost greu sa ajung acolo unde imi era locul. Am intrat in compartiment si am fost surprinsa sa vad ca mi-au fost respectate doleantele pentru care am „platit”. In compartiment am facut cunostinta cu cei pe care nu ii stiam si m-am inclinat in fata celui care mi-a intins mana si mi-a spus:

„De pe 1 octombrie incepem colaborarea!”

M-am asezat pe scaun si iar mi-am pus gandurile in cutia universului meu si m-am bucurat cum nimeni nu ar fi facut-o, l-am strans de mana pe prietenul meu imaginar, i-am dat vestea cea buna si am tipat impreuna de bucurie!

Iar acum admir ploaia de oportuniti de pe geamul trenului ce ma duce spre succes!

Cu drag,

R.

Scrisoare

2 doze goale de coca cola ce se afla pe birou, 2 cani cu urme de cafea, patul ravasit, cartile imprastiate, cearcanele de la ochi si oboseala acumulata imi spun: „Ma bucur ca ai terminat sesiunea!” Ajungand la finalul celei de-a 7 sesiuni, am realizat ca ma apropii cu pasi repezi de finalul unui frumos capitol din viata mea, sfarsitul facultatii!  Nici nu stiu daca trebuie sa ma bucur pentru prieteniile legate sau sa ma plang de anemia din primul an, sa privesc in urma cu un zambet larg pe fata si sa ma amuz silentios de peripetiile avute? Sau poate sa imi amintesc de starea de nervi si oboseala acumulata in urma examenelor orale?! Dar paharele de vin rosu, distractiile cu fetele, iesirile in cluburile de fite cand frigiderul era gol, distractiile in camin, secretele spuse si milioanele de zambete adunate….oare toate astea nu au nimic de spus? Dar cei 50 de litri de cafea? noptile nedormite? zilele proaste ale profilor?subiectivismul lor? glumele tampite si fara sens a unor prieteni ce nu au chef de vorba intr-o zi? Prietenii ce uita de unde au plecat si nu te mai saluta pe strada? taximetristii ce iti vorbesc pe dos? sau poate raftul de carti ce l-am invatat in fiecare sesiune? Un amalgam de sentimente imi inunda sufletul!

Insa, nimic nu se compara cu frumusetea anilor de studentie! Si eu, si tu, si ei au zile proaste! Si tu ai mai barfit, si eu la fel, de ei nu mai spun! Si mama ta stie ca ai iesit in club si ai cheltuit banii de mancare, si mama mea la fel! Am avut si zile bune si zile proaste, insa cine ti-a promis ca-n viata nu vei da de greu?! Insa, in asta consta frumusetea vietii! Dupa nopti pierdute si litri de cafea realizezi ca a mai trecut o sesiune, si inca una, si inca una…si curand vei fi licentiat! Iti vei cauta un job, nu ai sa gasesti, ai sa stai acasa, la mama si la tata si atunci iti vei aduce aminte ce bine era in sesiune, ce bine era in studentie! Banii veneau pe card, distractia in toi, iesirile in cluburi se iveau atunci cand erai deja in pat in pijama, insa acele nopti ieseau cel mai bine! O sa imi fie dor de tot ce presupune studentia! De goliciunea frigiderului, de pantofii cumparati imediat ce banii intrau pe card, de paharele de vin, de cluburi, de frigul de dimineata ce il aveam de suportat la ora 8, de profii subiectivi, de vestitul Copou din Iasi, de Gaudeamus, insa, cel mai mult, de ai mei prieteni!

Va multumesc pentru clipele cand eram nervoasa si m-ati suportat, pentru clipele cand m-ati iertat ca nu am sunat inapoi, ca am intarziat la intalniri, ca mi-ati acceptat stangacia notorie, si alintaturile ce va oboseau! Va multumesc pentru clipele in care ne-am distrat copios, pentru clipele cand am indurat frig sau emotia unui examen, pentru sfaturile si atentia de care aveam nevoie cand eram la pamant cu moralul si mai mult decat orice pentru ceea ce sunteti! M-am format langa voi si am crescut impreuna! Va multumesc pentru ca existati! Va iubesc neconditionat!

Cu dragoste,

R.

 

Hai sa glumim…sau mai bine nu!

In viata, pentru a ne scuza ca suntem lipsiti de tact sau diplomatie, trantim lejer replica :” Depinde din ce unghi privesti…”. Insa in viata nu e vorba de unghiuri, sau poate sunt eu o fire mult prea pragmatica….Eu nu traduc experientele prin care trec in unghiuri, segmente, sectoare…sunt experiente si atat! Bune sau rele! Placute sau mai putin placute! Stii, probabil, draga cititor, chestia cu suportatul glumelor e relativa. Depinde cine le face, cand le face si mai ales cum le face. Ca in viata…conteaza sa castigi insa si cum castigi! In discutiile ironice, de care adesea ma izbesc, trebuie sa stii sa faci fata cu brio…sa stii sa razi chiar si atunci cand se fac glume pe seama ta. Insa problema e ca in viata trebuie sa ai limita! Indiferent despre ce vorbim…mancare, shopping, cafea, somn si pana si in ceea ce priveste glumele pe care le auzim pe seama noastra. Glume la care automat, trebuie sa reactionezi conform turmei, nu de alta dar ca sa poti face parte din turma trebuie sa te supui majoritatii!

Si da, sunt tare sensibila la aceste mici glumite cu tenta stupid-ironica care ma plictisesc groaznic…in asa fel incat nici nu vreau sa mentin vreo aparenta si nici nu as putea chiar sa vreau! Glumitele astea care se vor amuzante sufera un esec cand ajung la urechile mele! Nu pot sa le fac fata…si prefer sa dau replici taioase astfel incat glumita, draga si scumpa stupida de glumita sa se izbeasca de mine ca de un stalp si sa mearga mai departe…la cei ce suporta hazul de proasta calitate! Promit sa ma amuz de cat de impresionate vor fi acele persoane la glumele despre ei! Promit sa fac fata acestei situatii…desi nu imi place si nu ma reprezinta.

Asa cum in viata dai peste fel de fel de oameni, de tipuri de caracter asa dai si peste fel de fel de glume…eu le impart sec in doua categorii: bune si proaste!

Am sa incerc spre final sa fiu mai blanda, putin indulgenta si sa spun: poate cel ce a facut o gluma proasta, a facut-o din neatentie…as incerca sa caut circumstante atenuate…dar nu merita sa ma strofoc. Uops…am esuat in a fi indulgenta! Imi cer scuze…credeam ca o sa imi iasa… Inca o data sustin ideea ca : ” Glumim, glumim…dar mai si platim!”

R.

De la bine la foarte bine…

Uneori, in viata, simtim cu totii nevoia sa fim motivati, poate sa fim putin impinsi de la spate ca sa facem lucruri pe care, de altfel, dorim sa le facem, dar pentru un moment consideram ca nu isi au rostul. Ei bine, si atunci simtim nevoia sa vina cineva sa ne spuna: ” Faci o treaba buna, continua asa!” Si in acele momente, desi poate nu te simti increzator, ai un feeling ca da, ar trebui sa continui asa cum ai inceput!

Asa ca, mi-am aruncat grijile intr-o geanta, am ascuns-o sub pat, si ma intorc la voi, dragii mei cititori, plina de viata si bucurie, ca va scriu din nou! Pentru ca a trecut aproape un an, lucrurile s-au schimbat in viata mea…suficient cat sa prind iar curaj si incredere sa scriu!

Ati avut vreodata senzatia ca universul chiar lucreaza pentru voi? Ca tot ce ati visat o data, nu ramane la nivelul de vis si ca toate incep usor, usor sa ajunga acolo unde va doreati? Cu totii avem vise, si e frumos sa iti faci planuri si sa te gandesti „cum ar fi daca….” insa am ajuns la etapa in care spun ” e frumos sa vezi cum totul prinde culoare si cum surprizele vietii nu au limite!”. Surpinzator e ca nu am facut nimic ca la carte, am lasat lucrurile sa mearga de la sine, ceea ce am facut a fost sa spun „da” la orice sansa care mi s-a oferit si s-a dovedit ulterior ca am luat decizia corecta. Desi niciodata nu stii cand iei decizia corecta, asta pentru ca orice decizie are si parti bune si rele, am ajuns la concluzia ca mai bine nu incerci sa prezici nimic ci sa lasi lucrurile sa curga de la sine. E mai placut sentimentul cand esti surprins placut decat atunci cand esti dezamagit, asta e o certitudine, asadar hai sa nu ne mai facem iluzii, hai sa facem tot ce depinde de noi ca lucrurile sa ajunga la scopul scontat si daca ajung: „Bravo noua!”, daca nu, nu am muncit suficient, evident!

Hai sa trecem peste teoria „cum ajungi un om de succes” si sa ne oprim o clipa si sa ne gandim cat e de placut sentimentul cand esti felicitat si cand parintii iti spun: ” Suntem mandri de tine!”. Nicio recompensa nu se poate compara cu bucuria pe care ti-o ofera zambetul parintilor! Nimic nu  te poate sensibiliza mai tare, iar pe mine, asta ma motiveaza, zambetul parintilor mei dupa o proaspata realizare si asta ma face sa lupt cu ardoare si sa invat sa cred in vise, ca ele sa devina realitate.

Mai mult ca niciodata, sunt increzatoare, activa si foarte optimista. Am senzatia ca in fiecare zi , e ziua aia buna din saptamana… si sunt surpinsa sa ma trezesc a doua zi cu aceleasi chef de viata! Ma simt implinita pe plan profesional si asta nu poate genera decat ganduri bune, care vi le trimit voua, dragi cititori! Va doresc sa va simtiti plini de viata si pragmatici si hotarati in tot ceea faceti. Sa aveti o zi buna in fiecare zi!

Va pup si va imbratisez, cu drag,

R.

Autobuzul!

Autobuzul…Double Decker-ul englezesc, autobuzul rosu, dublu si foarte atragator pentru turisti!Ma enerveaza!Foarte tare! El e un baiat de treaba adica stiti voi, isi face treaba insa ma calca pe nervi cand stiu ca el e personajul negativ din toata vacanta mea londoneza!EL…cu mult curaj pretinde ca trebuie sa merg o ora pana la aeroport, ca sa ce? Ca sa iau avionul si sa mai merg inca trei dupa ce am stat inca doua ore in aeroport pentru afurisitii aia de la security. In final dupa ce ajung la Bucuresti la 7 dimineata, sa mai stau si in Bucuresti….asa doar pentru a vizita Micul Paris pentru ca nu se poate mai rau decat sa ai tren la 5 ore distanta dupa ce ajungi. Iar dupa acest cumplit traseu sa ma urc in tren si sa mai merg inca 7 ore pana la Iasi! Isi imagineaza cineva cat de placut trebuie sa fie? Aproape fascinant!aproape…

Mai fascinant va fi cand voi ajunge la 8 seara in Iasi, nedormita o noapte, cu haine murdare si voi fi „lipicioasa” de la murdaria de pe tren si va trebui fara ‘doar’ si ‘poate’ sa ma apuc de invatat la drept penal pentru ca a doua zi la ora 8 intru in actiune, fericita ca sunt studenta la drept! Mai mult decat atat, vineri am drept financiar si dau lucrare din impozite si alte categorii de taxe ce nu merg in alta parte decat in bugetul de stat. Practic, dupa ce calatoresc 2 zile, cu autobuzul, simpaticul autobuz, ca de la el pleaca tot, el ma duce la aeroport, el incepe sa imi”spuna” : „trebuie sa pleci!”, cu avionul, cu trenul, pierd timp pretios prin „Micul Paris” (atat de mic incat mereu mi-a fost frica ca ma pierd), ajung sa dau lucrare la drept financiar care ma invata cum se duc banii parintilor mei la stat! Extraordinar! Aproape incantator!aproape…
Un sentiment de „nu vreau acasa!” ma copleseste! Dar cum orice invat are si dezvat, cum orice calatorie dus are inclus si un bilet de intors….asa si eu…trebuie sa ma intorc la ale mele tabieturi dupa o frumoasa vacanta, dupa o zi de nastere care m-a facut sa realizez : „ce repede trece timpul!”
Va imbratisez….mi-e dor de Creata mea draga, de ursul meu de plus alias Mr. Friday, de mama, si de tata care anul asta, de ziua mea, nu a apucat sa imi dea flori! Imi e dor de Catalina Gaina, de Crinuta maimuta si de persoanele cu care nu ma simt altfel decat eu insami! Cu toate astea, fara intentia de a supara pe cineva, e bine sa inveti ce-i nou, sa stai, sa privesti si sa iti spui : ” aici parca si vantul bate altfel!”

Imaginati-va un pahar plin pe jumatate cu suc, sucul vostru preferat, insa cealalta jumatate goala! Asemenea acestui pahar este sufletul meu, plin de bucurie ca vin acasa, dar gol in cealalta jumatate pentru ca plec de aici unde soarele nu cere bani ca sa rasara!

O zi frumoasa…..

R.

Respect!

Respect de sine, respectul ramas in urma iubirii dupa ani de zile, respect fata de parinti, fata de fosti sau actuali profesori, respect fata de doamna de la chiosc care te serveste cu paine de ani de zile, respect fata de cei ce te respecta…respect pentru ca in viata tot ce-i bun incepe cu respect si dupa tot ce e bun in urma ramane respectul…
Ma uit la mama cum isi respecta parintii si ma gandesc ca de la ea am invatat sa respect! Tata e foarte respectat …de cei din jur si de mine si de mama….dar intre ei dupa 27 de ani de casnicie simti un iz puternic de respect inainte de orice. Inainte de glume, inainte de discutii, in timpul discutiilor, dupa iubirea prafuita de atatia ani de zile si in timp ce se iubesc!
Ma gandeam ca timpul ma plimba din loc in loc si cu toate acestea ma intorc cu respect la vechile obiceiuri si la vechiile prietenii…M-am intalnit de curand cu o veche prietena, Oana,  impreuna ne jucam cu papusile cand nu eram nici de-o schioapa, am mers impreuna la piata dupa cumparaturi, mancam impreuna, am copilarit ani de zile in acelasi bloc, ea la etajul 4, eu la 3!Am plecat din Bacau si eu si ea…cu timpul legatura dintre noi nu a mai fost la fel de stransa ca atunci cand eram doar niste copii. Insa acum, dupa ani de zile ne-am intalnit si am  discutat exact la fel cum o faceam cand aveam 12 ani…cu toate detaliile si cu zambete copilaresti. Asta pentru ca am invatat sa ofer respect persoanelor care merita si inevitabil am primit respect!
Cand colega mea doarme stiu ca nu trebuie sa trantesc, sa izbesc….pentru ca o respect si pentru ca asa e normal! Cand prietenul meu invata….nu il deranjez, cand Catalina ma dojeneste ca nu mananc destul, nu o intrerup pentru ca stiu ca o face din iubire si pentru ca imi vrea binele si mai presus de orice cand cineva vorbeste nu il intrerupi.
Ce ar fi daca atunci cand am dormi, nimeni nu ne-ar respecta, colega ar da drumul la muzica, iubitul ar suna la 4 dimineata…ce ar fi daca atunci cand intram intr-o institutie, ca femei, am intra dupa barbati, ce ar fi daca lumea ne-ar vorbi in raspar si ne-ar privi cu ignoranta….nu ar trebui sa fie asa! Suna clicheic dar am ajuns sa respect ca sa primesc respect iar inainte de asta am fost pusa in situatii din care am invatat ce inseamna sa respecti.

O zi faina!
Va pup!

R.

A inceput….

A inceput viata activa, intalnirile cu prietenii, distractiile in club …au inceput lucrarile la penal si civil, conferinte si interviuri pentru stagii de practica, a inceput sa imi lipseasca mama si tata, a inceput viata de Iasi si totul intra in normal…

De luni incep practica la Parchetul de pe langa Tribunal si voi face stagiu de practica timp de doua saptamani, am fost la o conferinta extraordinara cu un procuror de la DIICOT, azi la o alta conferinta cu ministrul secretar de stat, Bogdan Manoiu – sef departament Afaceri Europene, Subsecretar de Stat, Andrei Popescu – Agent Guvernamental pentru Curtea de Justitie si Tribunalul UE, Subsecretar de Stat, Agentul Guvernamental pentru CEDO…..pe cat de pompoase suna titlurile astea…pe atat de fascinante sunt discutiile cu astfel de persoane. Ma simteam onorata si bucuroasa ca ma aflam acolo, la mai putin de 3 metri de ei! Printre atatea conferinte si sedinte pe care le am, am aflat intamplator ca aseara in Gaudeamus a fost cazat Cristian Tudor Popescu, interesant , nu? 🙂

Sunt mandra de mine ca am o viata activa si plina de surprize si intalnesc oameni extraordinari! Cred ca asta mi-am dorit din totdeauna…sa ma agit, sa am o viata „du-te-vino”, sa am langa mine persoane carora sa le placa sa se implice, sa se agite …cand vad persoane care se scufunda in rutina…cu gandul ca nu sunt ca mine nici macar nu pot purta o conversatie fara sa ma enervez! Sunt ipocrita? Daca da, imi pare rau, nu asta e intentia mea…intentia mea e de a face ordine sec, scurt si la obiect, hotarator, definitiv si irevocabil in viata mea de acum….si cea care va urma de acum inainte, asa ca, daca nu ma simt bine langa o persoana NU STAU! Nu stau ca nu vreau, nu stau pentru ca nu imi place, nu am ce invata, nu ma intereseaza si e treaba mea care sunt motivele. Nu tac si inghit de dragul prieteniei, a cunostintei, amicitie si altele…asa ca sunt foarte activa si ma simt foarte bine asa cum sunt si sper sa fiu asa mereu si sa nu ajung sa obosesc alergand mereu in spatele timpului care trece prea repede si pe care vreau sa il prind din urma si sa i-o iau inainte!

Va pup!

R.

 

O saptamana frumoasa in continuare, cat a mai ramas din ea!

Acasa…

Am ajuns acasa!Home sweet home! Epuizata dupa un zbor plictisitor si prea lung, stresata ca am de recuperat o sapatamana de la facultate, obosita dupa atata plimbat dar extrem de fericita si implinita pentru ca am stat cu Lorin, pentru ca am baut cafea pe strada, pentru ca m-am plimbat de ma dureau picioarele, pentru ca era sa pierd avionul la intors dar totusi nu l-am pierdut, pentru ca am fost in mijlocul agitatiei pe Oxford Street vineri seara, pentru ca m-am pozat cu pinguinii de la gradina zoologica pentru ca am stat si am mancat ciudatenii la restaurant etiopian, tailandez si alte alea…pentru ca…am facut shopping de nu stiam care e bagajul de mana si care de cala la intors, pentru ca am vazut Londra de sus din London Eye, pentru ca imi venea sa plang cand am scos lucruri din bagaj pe aeroport pentru ca era mult prea greu…pentru ca….
Sunt fericita ca am ajuns cu bine, ca m-au asteptat dragii mei parinti la aeroport, acasa asteptandu-ma felul preferat de mancare. M-am bucurat cand ei s-au bucurat de micile atentii si m-am bucurat cand ma priveau in poze si se bucurau pentru mine…
Bagaje,maine imi fac iar bagajele! Ma asteapta studentia la Iasi, Carmen, prietena mea, Catalina denumita si „gaina”  si proful de Civil si profa de Penal! Ma asteapta dreptul financiar, dreptul bancar…o cura de detoxifiere pe care mi-am propus-o, inscrierea in liga studentilor, pregatirea pentru Conferinta a unui film si scoala pr-zisa!

Va pup si va imbratisez…
Sunt extenuata …mi-e somn..mi-e sete…
Mi-e sete de apa dar si de scris pe blog , mi-e sete de Iasi dar mi-e sete si de Londra, mi-e sete de viata!

R.

Cata indolenta?!?

Indolenta, nepasare, multa nepasare, lipsa de respect, un sac de lipsa de respect si oameni care nu stiu ce e e echitatea, solidaritatea si responsabilitatea!
Sunt extrem de intrigata de faptul ca lumea nu stie ce e un compromis, ca nu sunt doritori de a face compromisuri si de a invata ce presupune unul. Ma enerveaza gandul ca solidaritatea e un termen atat de rar folosit si ca sunt romani care sunt indolenti la nevoile tale, sunt iresponsabili, se bazeaza pe tupeu si pe vorbe urate adresate fara remuscari…dezgustator!
As putea usor generaliza situatia si as putea spune…nu imi place ce vad, unde traiesc si langa cine traiesc…as putea foarte simplu sa spun: Romania e o tara in care cel cu tupeu castiga, ca e o tara in care neghiobii se cred lideri, o tara in care simti ca nu poti oferi respect pentru ca nu primesti respect, o tara in care chiar daca vrei sa faci bine …pana ajungi sa faci, ti se ia! Insa, nu am sa spun asta, am sa particularizez precizand intamplarea mea de ieri…si voi, cititorii mei  care nu sunteti multi la numar, o sa realizati ce vreau sa spun, ajungand la propriile voastre concluzii!

Studenta din mine care nu si-a mai vazut familia timp de o luna s-a gandit: „Mi-e dor de casa!”. Ce e de facut? Sesiunea s-a terminat, asadar pana duminica imi pot vizita familia si verisoarele, pentru ca momentan de notiunea „acasa” nu ma leaga prea multe cu exceptia persoanelor deja precizate. Impreuna cu o colega cu care stau si in chirie am sunat la firma „Massaro” pentru a ne rezerva doua locuri in cursa Iasi-Bacau. Desi eu aveam cupoane de tren si puteam merge mult mai comfortabil si mai ieftin cu trenul, nu am facut-o pentru ca ea nu avea…m-am gandit ca sunt solidara si pot face compromisuri. Am sunat, am facut rezervare, cursa era la 17:15. Ni s-a precizat sa fim prezente in autogara cu jumatate de ora inainte, asta insemnand 16:45. Dupa ce dormisem doar trei ore in noaptea precedenta pentru ca am avut ultimul examen si am invatat pana tarziu, am asteptat nerabdatoare sa plec controlandu-mi starea de somnolenta si pregatindu-mi bagajul. Am ajuns la autogara la termen si cum este firesc si normal, am vrut sa ne luam bilete, casierita fiind mai mult decat recalcitranta ne-am hotarat sa vorbim cu soferul microbuzului. Acesta scurt si la obiect ne-a spus: „Nu sunt locuri!”, desi am precizat ca avem rezervare, raspunsul lui devenea din ce in ce mai scurt si cuprinzator insa nu si politicos! Am decis sa ii propun ca situatia se poate rezolva cu protectia consumatorului insa nu am facut sa agravez lucrurile, soferul a inceput sa devina ironic, mi-a intins telefonul lui pentru a suna….dispret total din partea lui! Eram atat de nervoasa incat imi venea sa plang, la scurt timp dupa ce am vorbit cu mama mea la telefon a venit si mi-a spus de o masina care pleaca la ora 6 spre Bacau, pana atunci ar fi trebuit sa stau in frig si sa pazesc masina, am decis ca firma aia nu merita banii mei deoarece eu ca si clienta nu sunt respectata. Mi-a propus sa merg de la ora 6 pentru ca imi da bilet pe gratis, i-am precizat ca functionarii publici nu au voie sa primeasca daruri sau alte avantaje pentru ei sau pentru altii conform legii 188/1999 republicata nr.105/2009 asadar desi coruptia e mare in Romania sa se abtina de la a-mi oferi diferite avantaje mie ca si client al firmei. In cele din urma colega cu care eram a decis ca ar fi frumos ca ea sa plece cu Massaro iar eu sa raman sa merg cu trenul, ea a acceptat oferta iar eu m-am urcat in taxi intorcandu-ma acasa cu senzatia ca unele prietenii nu valoreaza nici mai mult nici mai putin decat un bilet de tren! Trist dar adevarat….insa ma bucur ca am cativa prieteni care stiu ca banii nu au valoarea unei prietenii! Definesc prietenia mult prea aspru dar atata timp cat dau tot si ma implic in totalitate astept acelasi lucru iar atunci cand nu primesc la fel, ma intorc cu spatele si imi vad de drum! Nu vreau sa mai am in jurul meu persoane meschine , perverse si duale….m-am saturat!!!

O saptamana frumoasa tuturor si nu uitati: mai putini prieteni si mai buni! Asta e cu adevarat important, numarul lor tradeaza calitatea!
Va pup!

R.